Jazz in the Park celebrează 100 de ani de muzică românească în 4 concerte

de |

Jazz in the Park celebrează 100 de ani de muzică românească în 4 concerte

Ca orice eveniment cultural care înțelege semnificația acestui an al Centenarului, și Jazz in the Park pregătește câteva momente speciale impregnate cu valori ale muzicii românești din ultimii 100 de ani. Patru concerte ne vor purta prin istoria ultimilor 100 de ani de muzică românească, pe scena România 100, în Parcul Central din Cluj. Fiecare dintre aceste concerte se centrează pe o anumită perioadă a istoriei muzicii și abordează stiluri și genuri diferite: muzică clasică, doină, jazzul perioadei comuniste și jazz contemporan.

Pianistul Bogdan Vaida îl va omagia în 28 iunie pe George Enescu în cadrul concertului Enescu: Manifest pentru România în care piesele compozitorului român vor fi puse în contextul universal al muzicii clasice alături de Liszt, Brahms și Schubert. Va fi practic o trecere prin istoria de 100 de ani a muzicii universale.

Concertul NOD – New Old Doina aduce în 29 iunie în prim-plan străvechea doină românească. Temeiul fundamental al acestui proiect muzical sunt cele două calități pregnante, de-a dreptul vitale ale Doinei, și anume ritmul liber și caracterul ei puternic improvizatoric adus de Maria Casandra Hauși, ambasadoarea doinei româneşti și Sorin Romanescu, unul dintre cei mai importanți chitariști de jazz de la ora actuală.

Nicolas Simion – Sorin Romanescu Duo îi aduc un omagiu marelui jazzman Johnny Răducanu în cadrul concertului Tribute to Johnny, în 30 iunie, iar piesele lui Johnny Răducanu vor fi reinterpretate de cei doi mari muzicieni.

Al patrulea concert din seria de la miezul nopții, Sentimente românești, e despre jazz contemporan cu una dintre cele mai active și iubite trupe de jazz din România. JazzyBIT încheie festivalul Jazz in the Park cu un concert concept dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918. Bazat în mod special pe compozițiile mai melodioase și lirice din repertoriul lor, JazzyBIT propune o selecție de piese ce reflectă sentimentele specifice acelor vremuri. Piese precum “Poate De Ce”, “Equilibrium” sau “Dream River” transmit bucurie, speranță, unitate și se contopesc cu spiritul liber al jazz-ului.

Scena România 100 este prezentată de Alexandrion și va fi amplasată în fața clădirii Casino din Parcul Central. Scena va fi activă la miezul nopții în cele patru zile în care festivalului se va desfășura în parc: 28 iunie-1 iulie. Accesul la concertele din parc e liber, pe bază de bilet neobligatoriu pe care-l pot cumpăra cei care doresc să susțină Fondul Jazz in the Park și proiectele artistice și creative selectate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *