ANDRA – TRADITIONAL   Vreau bilet   

1 decembrie 2019 19:30
1 decembrie 2019 19:30

Andra susține TRADIȚIONAL la Cluj de Ziua Națională

Andra aduce “Tradițional”, cel mai așteptat spectacol din România, la Cluj chiar de Ziua Națională. Astfel, turneul național ajunge pentru a 12-a oară în fața publicului. Până acum, toate concertele s-au ținut cu casa închisă. Atât în Londra sau Chișinău, dar și în mai multe orașe din țară. Clujenii se vor bucura de superproducția ”Tradițional” cu Andra și invitații ei pe 1 Decembrie, la Sala Polivalentă, de la ora 19:30.

Mi-am dorit să sărbătoresc Ziua Națională cu acest spectacol eveniment, Tradițional, în care mi-am pus tot sufletul și iubirea față de tradițiile românești, de la muzică, dans, până la port și obiceiuri, chiar în Ardeal, unde s-a înfăptuit Unirea Principatelor acum 101 ani. Sper să cântăm împreună și să tresărim de dor, dar și de bucurie. Să trăim o experiență care să ne apropie de rădăcini, dar și unii de alții, ca și cum am fi cuvintele care formează o poveste frumoasă“, a spus Andra

Super Spectacolul care unește toți românii: toate generațiile, toate gusturile

Conceptul “Tradițional” a debutat la Sala Palatului, unde cea mai iubită artistă din România a oferit un regal muzical cu momente inedite cu ocazia Centenarului Marii Unirii. Alături de invitați care reprezintă muzica populară din diferite colțuri ale țării, dar și genuri muzicale diferite. Andra reușește să stârnească aplauze de la prima piesă. Orchestra Fraților Advahov o acompaniază pe artistă cu 40 de muzicieni, reușind să creeze o atmosferă emoționantă. În timpul doinelor, dar și una antrenantă când pe scenă se cântă hore, trecând publicul printr-un carusel de stări de la început până la finalul spectacolului.

Tradițional”, o producție la standarde internaționale

Doi artiști care au lăsat o moștenire culturală neprețuită. Constantin Brâncuși și Maria Tănase, cu care este adesea comparată Andra, au dedicate momente omagiale în timpul showului. Din punct de vedere vizual, dar și acustic, “Tradițional” impresionează cu efecte luminoase. Aparatură de sunet de ultimă generație și o regie artistică deosebită ce pune în valoare zecile de artiști care se află în același timp pe scenă. Astfel, producția se ridică la cele mai înalte standarde ale showurilor muzicale internaționale.